Vlăduța Lupău se pregătește din nou pentru un moment important la care va lua parte alături de partenerul său de viață și de familia acestuia. Anunțul a fost făcut chiar de aceasta pe pagina sa de Instagram, acolo unde a dezvăluit că va fi din nou pusă în postura de nașă.
Vlăduța Lupău și Adi Rus trăiesc o poveste de iubire ca în povești, iar de puțin timp familia lor s-a mărit. De când a venit pe lume fiul lor, cei doi par a fi tot într-o petrecere, mai ales că în familia lor se întâmplă tot felul de lucruri uimitoare.
După ce a fost pusă în postura de nașă alături de Adi Rus în momentul în care fratele acesteia s-a căsătorit, iată că astăzi cântăreața va repeta experiența. Fratele jucătorului de fotbal urmează să se căsătorească astăzi, 26 august, iar Vlăduța Lupău îi va fi alături, devenindu-i părinte spiritual.
Pentru a arăta cât mai bine în fața persoanelor care vor veni să le fi alături mirilor, Vlăduța Lupău a ajuns dimineață la coafor, deși nu apucase să doarmă foarte mult din cauza concertelor din ultimele zile. În orice caz, artista este pregătită să facă senzație în această seară, la petrecerea de după cununia religioasă.
„Astăzi este ziua cea mare. Suntem nași la fratele lui Adi și la Cora. Eu am ajuns acasă pe la două de la cântat, la 5 m-am trezit să mănânce Iair, la 6:50 ca să plec la păr. Avem o zi grea, dură, dar o să fie superbă”, a spus Vlăduța Lupău pe pagina sa de Instagram, imediat ce a ieșit de la coafor.
Deși a devenit mămică de puțin timp, artista nu pare că se odihnește prea mult, mai ales că aleargă de la un concert la altul. Oboseala din ultima perioadă a început să o ajungă, dar acest aspect nu pare să o deranjeze foarte tare, ba din contră, Vlăduța Lupău se bucură de fiecare moment.